Prelucrarea datelor cu caracter personal

Directiva și Regulamentul au fost aprobate

Într-o lume în care transparența la toate nivelele este cerută în mod insistent iată că avem un domeniu unde, cel puțin pentru a respecta o anumită corectitudine politică, caracterul confidențial al informațiilor cu caracter personal rămâne încă un subiect de reglementare care nu se aliniază. Sau cel puțin nu încă, în sensul unei transparențe oficiale, căci cea operațională este reglementată și deja aplicabilă instituțiilor pentru care informațiile fac parte din materia primă de prelucrare.

În luna aprilie au fost publicate Directiva și Regulamentul care reglementează aspectele ce privesc datele cu caracter personal. Intră în vigoare începând cu mai 2018 și sunt aplicabile tuturor statelor membre EU. Nu există modificări semnificative față de reglementările anterioare. Pe ansamblu doar câteva elemente noi, care în cazul nostru, jurisdicția română, sunt ușor previzibile.

Este deosebit de greu să asiguri transparența proceselor de organizare într-un domeniu de mare confidențialitate și într-un context în care din organizarea unui asemenea domeniu trebuie sa iasă ceva, util, pentru cei care organizează.

Am în vedere doar două aspecte de maximă împortanță. Primul aspect legat de membri și al doilea aspect legat de binomul acreditare-certificare. Membrii trebuie să fie persoane calificate, pe lângă alte cerințe, și mă gândesc unde te poți califica în lumea asta globală într-un așa domeniu. Iar acreditarea prin RENAR îmi provoacă amuzante amintiri legate de succesul certificării sistemelor de management unde am fost suspendați de organismele internaționale pentru profesionalism exagerat.

Link-uri către documente:

  • DIRECTIVA (UE) 2016/680 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului, citește textul aici;
  • REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), citește textul aici;